joc didactic

Joc didactic – Eu am, Cine are? si un format editabil

Un joc didactic pentru orice situatie. Jocul acesta, Eu am… Cine are…?, e foarte indragit de copii. Il puteti juca si adapta pentru orice disciplina, pentru orice continut. El se bazeaza pe a gasi o pereche, fie ca e vorba de doua exercitii diferite cu acelasi rezulta, fie ca se da un cuvant si se cauta sinonimul, antonimul, pluralul, cuvantul despartit in silabe. Puteti merge mai departe de pereche, puteti complica jocul, astfel incat trei sau patru copii sa se gaseasca pentru a forma ceva care se potriveste. Spre exemplu, patru exercitii diferite care au acelasi rezultat. Stabiliti regulile, explicati copiilor si lasati-i sa se joace.

Ideea nu imi apartine. Am gasit jocul acesta cu foarte mult timp in urma. Deoarece e foarte folosit, nu pot gasi sursa originala si omul care l-a inventat.

joc didactic

Joc didactic cu cuvinte care contin litera X

Va propun aici un format de joc pentur cuvintele care contin litera X – se da singularul si se va cauta pluralul. Sau invers. Il puteti descarca AICI.

Printati si taiati cartonasele. Impartiti-le copiilor, explicati regulile. Puteti duce jocul mai departe cu diferite sarcini ce se pot rezolva individual, in pereche, in grup:

  • sa alcatuiasca impreuna cu colegul enunturi cu cuvintele de pe cartonase
  • sa integreze ambele cuvinte intr-un enunt
  • sa desparta cuvintele in silabe
  • sa le deseneze
  • 2-3 perechi sa mimeze cuvintele si ceilalti sa le ghiceasca, alte 2-3 perechi sa formeze o framantare de limba
  • sa alcatuiasca un mic enunt, un bilet, o scrisoare.

Adaptati sarcinile la continuturile pe care le aveti.

JOC DIDACTIC

Un format pe care sa il modificati voi

Am pregatit si un format editabil. E in PowerPoint. Lucrati cu casete de text, scrieti ce continuturi doriti.

Puteti descarca formatul editabil AICI.

 

Valentele educative ale jocului Eu am… Cine are…?

  • E versatil, se potriveste mai multor continuturi.
  • Da copiilor ocazia sa socializeze, ii scoate din banci.
  • Copiii vor realiza conexiuni intre cunostinte.
  • E un joc dinamic, care invita la a scotoci prin informatii.
  • Faptul ca fiecare gaseste un partener de invatare e reconfortant.
  • Pentru rezolvarea sarcinii copiii trebuie mai intai sa analizeze, sa rezolve, sa anticipeze.

Daca si voi jucati acest joc, spuneti-ne in comentarii cum l-ati adaptat, la ce disciplina il folositi.

Alte jocuri pe blog: Joc urias cu litere, Joc cu litere si betisoare.

Ema

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.