Teach Like a Pirate – o carte pentru profesori

Daca ai citit Sa predam ca in Finlanda, de Timothy D. Walker, o carte pentru profesori, o carte despre care am scris AICI, atunci stii la ce sa te astepti cand vezi titlul lui Dave Burgess, Teach Like a Pirate. De ce sa predai tocmai ca un pirat? Piratii nu au intotdeauna o reputatie prea buna. De data aceasta autorul vede atitudinea pozitiva a acestui cutreierator de mari si oceane: indrazneala, spiritul de antreprenor, disponibilitatea de a incerca lucruri noi, de a se aventura. Te simti deja asa?

 

profesori

O carte pentru profesori, educatori, invatatori, psihologi

E o lectura placuta si usoara. In engleza. Nu a fost tradusa in romaneste. E o lectura usoara si din punct de vedere al englezei, dar si din punct de vedere al ideilor. Sunt spuse simplu, la obiect, cu exemple clare. Te vei regasi poate in unele situatii. Si cu siguranta vei invata si lucruri noi. Autorul e profesor de gimnaziu, insa ideile sale sunt perfect aplicabile si la gradinita sau la liceu. E o carte la care sa revii periodic macar pentru a-ti creste moralul. Am retinut aici cateva aspecte care mi-au placut si pe care vreau sa le am mereu in vedere.

 

profesori

La ce disciplina esti un profesor foarte bun?

Daca esti profesor, va fi usor, vei spune ca esti foarte bun la a preda chiar disciplina pe care o predai. Daca esti educator sau invatator, atunci ar trebui sa te pricepi si sa iti placa toate. Stim ca nu e asa. Esti foarte bun la disciplina care iti place mult, care e poate un hobby al tau, la disciplina catre care ai inclinatii inca din copilarie. Sau poate esti foarte bun la o anume arta sau stiinta pe care nu o predai, dar pe care, din acest motiv, ai putea sa o incluzi ori sa folosesti anumite parti din ea in predare. Spre exemplu iti place muzica si de cate ori predai ceva nou compui un mic cantecel la subiect. Sau aduci la scoala instrumentul la care canti si ii incanti pe copii, chiar daca esti prof de mate sau de istorie.

Dar ce te faci cu disciplinele care nu sunt pasiunea ta? Le predai, desigur, dar cum?

 

profesori

Salvamar sau inotator?

Nu te grabi sa fii viteaz si sa spui ca esti salvamarul care vegheaza la binele celorlalti. Dave Burgess e de parere ca la scoala e bine sa fii inotator: inoti cu elevii tai, esti acolo cu ei, in mijlocul lor. Are cateva exemple foarte frumoase.

profesori

 

Purple cow sau brown cow?

Conceptul de purple cow e unul foarte cunoscut in management si chiar de acolo s-a inspirat Burgess. Purple cow e ceea ce iese din tipare, ceea ce se evidentiaza, ceea ce e deosebit. Cum sunt lectiile tale? Sunt diferite ori se pierd in marea multime a lectiilor plictisitoare?

 

profesori

E lectia ta un spectacol la care ai putea vinde bilete?

E o intrebare bine intemeiata si asocierea cu spectacolul nu e intamplatoare si nici gratuita. Intotdeauna s-a spus ca profesorul trebuie sa aiba ceva teatral in el, sa stie sa se adapteze, sa faca lucrurile sa straluceasca in fata copiilor. Iar copiii au fost intotdeauna impresionati de o palarie despre care le-ai spus ca e de magician, dar le-ai scos din ea exercitii de mate. Isi doresc elevii tai sa repeti lectia? Mai vor si maine? Ce feedback iti dau la final?

Alte idei valoroase pentru profesori

  • Include miscarea in lectiile tale, ridica-i pe elevi din banci
  • Cum fac sa ii implic efectiv pe elevi in lectie?
  • E vreo posibilitate sa scot lectia din clasa, sa o duc pur si simplu in curte sau in parc?
  • Muzica si arta – doua componente care nu trebuie sa lipseasca din nicio lectie
  • Aplicabilitatea in lumea reala a cunostintelor
  • Cum transform clasa pentru ca decorul sa corespunda lectiilor? Si aici nu e vorba absolut deloc de plansele cu alfabetul insirate pe pereti, nici despre zane si ursuleti.

Gata, nu mai spun. Sunt o multime de idei. In spiritul titlului cartii, Dave Burgess le spune hook (cârlig) tuturor acestor metode. Le spune bine asa. Sunt niste metode si niste tehnici prin care prinzi si agati informatii, cunostinte, lectia in sine, pe elevi si chiar si pe tine, ca profesor.

Gasiti sa cumparati cartea Teach Like a Pirate de Dave Burgess pe Elefant sau pe Books Express. Iar daca ati citit-o, lasati in comentarii parerile voastre.

Alte articole ce v-ar putea interesa: Carti de parenting, Increderea in sine

Ema

6 thoughts on “Teach Like a Pirate – o carte pentru profesori”

  1. Thanks for the review of the book. It looks very interesting. I love the idea of taking the lessons out of the classroom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.