schimbarea

SuperTeach – Schimbarea vine de la noi toti, impreuna

Stii cum e atunci cand iti este sete si cineva iti umple paharul cu apa proaspata si rece? Asa am fost eu la Conferinta SuperTeach de la Timisoara din 12 mai.

Ati citit cartea Have You Filled Your Bucket Today de Carol McCloud? Exact asa a fost: mi-am umplut galeata. E plina ochi cu toate ideile si toata energia de la conferinta SuperTeach. Am intalnit oameni minunati, oameni din educatie si din business, speakeri extraordinari, am auzit discursuri motivationale si totul mi-a umplut paharul. Am mers acolo cu gandul sa aflu ceva nou, care e schimbarea pe care o pot face.

 

schimbarea

Schimbarea vine de la noi toti

Ce e nou? Care e tendinta? Ei bine, nu e nimic nou. Si asta e de bine, e de foarte bine. Conferinta aceasta, intalnirea cu cativa oameni minunati care au stiut sa vorbeasca pe limba mea, mi-a confirmat ceea ce am spus de multe ori in postarile mele: schimbarea vine de la fiecare din noi si de la noi toti lucrand impreuna. Schimbarea nu vine de la minister, de la programe, de la parinti, de la manuale, de la ideile mondiale. Ci vine de la noi, incepe cu noi. Vrei sa schimbi ceva? Fa-o. Acum. Nu incepand de luni sau din anul scolar urmator. Schimba optica. Incepe cu tine, apoi gandeste-te la altii, accepta-le parerile, fii diferit, mergi pe drumul tau. Poate veti spune ca sunt vorbe goale, aruncate aici pentru ca suna frumos. Nu, nu sunt vorbe goale. Eu sunt cel mai bun exemplu. Am reusit de-a lungul timpului sa gandesc altfel. Si imi pare tare bine ca mai sunt si altii care gandesc altfel.

Va prezint mai jos oamenii care ne-au vorbit. Poate pe unii ii cunoasteti deja.

 

Mentalitatea deschisa

Cristina Gheorghe, de la Institutul de Dezvoltare Personala, ne-a vorbit despre outward mindset. Stiam ceva, dar la workshopul sau am aflat si mai multe si mi-a parut bine ca iar mi s-a umplut paharul. Stiti ca stam fiecare intr-o cutie, o cutie a eului personal. Stiti ca circula tot mai mult indemnul „Iesi din cutie!”, „Scoate capul din cutie!” Asta e. Si nici aici nu e nimic nou. Intotdeauna a fost indemnul acesta, dar cati il urmeaza? Mentalitatea deschisa este despre a iesi din cutie, din zona eului tau. E despre a privi inspre ceilalti pentru a-i intelege. Cand copilul ma supara si nu face cum spun eu, cand functionarul ma cearta ca imi lipseste un formular, cand la semafor ma claxoneaza cel din spate sa plec rapid. De ce fac ei toate acestea? Daca ii privim pe ceilalti nu ca pe niste obiecte ce trebuie manipulate, aranjate in asa fel sa corespunda cu ce vrem, eliminate chiar, vom reusi sa intelegem atitudini. E un exercitiu ce cere timp, disponibilitate, deschidere, empatie. Si mentalitatea deschisa mai e despre ce putem face impreuna pentru a merge mai departe, despre ce putem face fiecare dintre noi pentru a gasi solutii, e despre schimbarea din educatie sau din oricare alt sector de activitate.

 

schimbarea

 

Daca vrei sa ajungi departe, mergeti impreuna

Andrada Sorca, invatatoare in Timisoara, ne-a spus un proverb african: Daca vrei sa ajungi repede, mergi singur. Daca vrei sa ajungi departe, mergeti impreuna. Ce frumos a fost! Cei din sala si l-au murmurat si l-au rostogolit repede de mai multe ori. Si nu e asa ca e adevarat? Puterea grupului e uimitoare. Ma bucur ca i-am invatat pe copiii mei lucrul acesta. Andrada a avut si un workshop care suna tare interesant dupa titlu: Invatam cu ciocolata. Nu am ajuns la el, dar tare mi-as fi dorit. Andrada, trec pe lista de dorinte si poate particip data viitoare.

 

A fi profesor seamana mai mult cu gradinaritul decat cu vanatoarea

Asa ne-a spus Andy Szekely. (Il gasiti pe Andy Szekely pe siteul cu acelasi nume si pe YouTube. ) E un speaker extraordinar. Asa ne-a spus: ca a fi profesor seamana mai mult cu gradinaritul – cultivi, ingrijesti, indrepti. Si ne-a mai spus ca fiecare profesor e un leader. Suntem leaderi pentru copiii nostri? Ne-a vorbit despre ce inseamna a fi leader, cum sa faci sa te incarci cu energie atunci cand esti la inceputul carierei. Si am mai ramas de la el cu o idee: Ai pus o intrebare buna azi? E o intrebare buna de pus copiilor, mai buna si mai ofertanta decat Cum a fost azi la scoala? .

 

schimbarea

 

Copiii vin la scoala sa fie vazuti

Oana Moraru, fondatoarea Scolii Helikon din Calarasi, e de parere ca elevii nu vin la scoala sa invete, ci sa sa fie vazuti. Sa fie vazuti de noi, adultii, sa fie vazuti de colegi. Sa fie validati, sa le fie recunoscute meritele, aptitudinile, comportamentele. Am mai auzit ideea ei si in alte conferinte si mereu ma gandesc la ea. Ii dau dreptate. Noi, adultii, punem pe primul loc  o invatare strict academica, masurabila, comparabila, legata de programe si manuale. Pe cand in viziunea copiilor invatarea inseamna altceva. Ei invata din feedbackul nostru si al celorlalti. Nu va ganditi la feedback strict in sens de evaluare scolara. O gasiti pe Oana si pe siteul Vocea Parintilor.

 

schimbarea

 

Iesi din linie

O reiterare a indemnului Scoate capul din cutie! Claudia Chiru, invatatoare la Scoala 195 din Bucuresti si fondatoarea Saga Kids, iese cu siguranta din linie. O urmaresc pe Facebook si pe YouTube. Ne-a povestit despre cum a reusit sa ajute un copil sa nu fie diagnosticat cu ADHD. Vazusem povestea cu ceva timp in urma, dar acum, auzind-o, mi-a placut tare mult ideea. Urmariti-o pe Claudia. Veti vedea cum sa faci sa iesi din linie, sa fii conectat la realitate, sa fii un dascal- leader, cum sa aduci schimbarea.

 

schimbarea

Avem o problema de leadership si mindset

O, da, avem o astfel de problema. Asa ne-a spus Dragos Anastasiu, care conduce grupul Eurolines si a carui poveste o puteti citi AICI . El e om de afaceri si m-am mirat ca isi face timp pentru profesori. Alaturi de alti oameni de afaceri a infiintat SuperTeach in ideea de a schimba mentalitati. I-am cunoscut aici si pe Felix Tataru si Vlad Atanasiu care ne-au spus ca din ce in ce mai des vin la interviuri, pentru angajare, tineri care nu stiu ce vor, fara obiective, fara idealuri. Si da, avem o problema de leadership: cine e cine conduce, va intreb? De cine sau de ce anume ne lasam condusi? Intrebarea mea nu are legatura cu subiecte politice. Si avem intr-adevar si o problema de mentalitate: de cele mai multe ori altii sunt vinovati, altii sunt raspunzatori, eu nu am niciun amestec, nu depinde de mine. Sa ne gandim la asta. 

 

schimbarea

 

Asta a fost. Vreo 8-9 ore in care, desi mi-am propus sa notez multe idei, nu am scris mai nimic, deoarece am stat si am sorbit fiecare cuvant. De atunci au trecut 5 zile si eu rasucesc ideile pe toate partile, caut mai departe informatii, imi tin paharul plin. Dau si altora cu placere.

Si mi-a placut mult ca am intalnit oameni din toata tara, oameni pe care ii cunosteam doar din mediul online. A fost un prilej minunat sa ne vedem live.

Daca ai fost si tu la o conferinta despre educatie, lasa in comentarii parerea ta, ideile noi care te-au inspirat.

Alte articole de pe blog: 12 abilitati digitale pentru profesori, Laboratorul de muzica

Ema

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *