profesor merito

Profesor Merito 2021

A trecut mai bine de o saptamana de la Gala Merito, iar eu nu stiu cum sa scriu despre acest eveniment. Pentru ca m-au adaugat in galeria profesorilor Merito, acum totul e personal si am senzatia ca orice as spune e o lauda. Dar vreau sa vorbesc despre eveniment deoarece acest moment a venit cu mai multe impliniri. Anul scolar 2021 – 2022 a inceput, pentru mine, fastuos, stralucitor, cu energie buna.

 

profesor merito

 

Despre Proiectul Merito puteti citi AICI. Galeria numara acum 67 de profesori. De anul acesta, 2021, am marea onoare sa ma numar si eu printre ei. Mi s-a spus ca sufar de sindromul impostorului: nu cred ca merit aceasta distinctie pentru activitatea mea. Cred cu tarie ca in tara sunt colegi cu adevarat supereroi si ei ar trebui sa primeasca acest titlu de Profesor Merito.

Mi-au spus ca sunt influencer. E o eticheta cu responsabilitate: cititorii blogului meu m-au facut influencer, nu mi-am dorit sa devin eu profesorul care ii influenteaza pe altii, care schimba opinii. Intr-un mod oarecum egoist blogul meu e despre mine, despre activitatile mele, functioneaza ca un jurnal si de cate ori scriu aici e pentru mine, nu pentru a schimba pe altii.

 

profesor merito
Aceste fotografii sunt realizate de Doria Photography.

12 profesori Merito in 2021

In fiecare an se aleg 12 profesori Merito. Am inteles ca procesul e unul lung, dureaza cam un an de zile. Propunerile vin din partea altor profesori, din partea parintilor, a elevilor. Anul acesta au fost cam 600 de propuneri. 600! Acest lucru e minunat! Este extraordinar ca 600 de profesori sa fie investiti cu incredere de catre colegi, parinti si elevi. Cu siguranta pe unii ii stiu deja, dar as vrea sa ii stiu pe toti. Si dintre toti ne-au ales pe noi, doar 12. AICI ne puteti vedea pe noi, de anul acesta, dar si pe cei din anii trecuti.

Interesant mi se pare faptul ca nu oameni din invatamant au relizat selectia si au dat votul final, ci oameni de business. Cred ca a fost obiectiv asa. Antreprenorii din Romania, reuniti in Romanian Business Leaders – puteti gasi informatii despre ei AICI, au dat votul final. Ce legatura au afacerile cu educatia? Noi, la scoala, formam viitorii muncitori, angajatori si angajati. Simbolic vorbind, dar si practic, de la noi din scoala porneste totul: ii pregatim cu adevarat pe copii pentru viitor?

Gala Merito si premiul

Gala Merito a fost, pentru mine, de mai multe ori gala. Toate zilele au fost magice, incarcate emotional si cu multa energie buna. A fost mereu o gala fastuoasa in fiecare zi in care am fost alaturi de oameni de la care pot invata. Puteti urmari Gala Merito 2021 AICI (eu sunt chiar la final).

  • O mare onoare pentru mine ca atatea persoane importante sa se opreasca din activitatea lor si sa se uite catre mine. Sa stau in fata lor, pe scena, si sa le multumesc. (De cand eram copil mi-am dorit sa ajung pe scena.)
  • Imensa onoare pentru mine sa primesc premiul si atatea cuvinte frumoase de la Dragos Petrescu (pe care il vazusem la televizor la Arena leilor), sa strang mana doamnei Mariuca Talpes, a domnului Florin Talpes, sa fiu aplaudata si imbratisata si felicitata de atatia oameni valorosi.
  • Super bucurie sa cunosc o multime de colegi din tara; ii stiam de pe retetele de socializare, dar sa-i intalnesc si sa vorbesc cu ei a fost extraordinar.
  • Mult optimism si multe idei bune de la summer camp, din grupurile de lucru cu profesorii Merito din generatiile trecute. Cate ma pot invata toti acesti colegi! Este extraordinar sa fac echipa cu ei. Intr-un fel acesta e un premiu pentru mine.

Acum merg mai departe, tot cu inspiratie, cu blog, cu idei. Cu zile in care lucrurile merg struna si cu zile in care nimic nu mai functioneaza. Cu metode care se potrivesc si cu incercari repetate sa le aplic pe altele. Cu zambete si cu ploi din acelea care aduc curcubeu. Stiti voi cum e: si cand stai degeaba, tot iti umbla prin cap idei de cum sa predai maine inmultirea.

In fiecare dintre voi este un profesor Merito, asa sa stiti! An scolar minunat va doresc!

Ce mai puteti citi pe blog: Planificare anuala blanco, Drepturile de autor

Ema

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.