premiul intai

Cui dau premiul intai cu coronita

In mintea mea de profesor am doua ierarhizari pentru elevii din clasa mea. Una in care ii compar pe elevi unii cu altii si alta in care ii compar cu ei insisi. La prima ma gandesc atunci cand analizez metodele: de ce o metoda a dat rezultate la zece dintre ei si nu la alti doi. Pe a doua o am in vedere cand analizez daca un copil a realizat progrese de la un semestru la altul, de exemplu. Iar la sfarsitul anului scolar trag linie si ma gandesc cine la ce trebuie sa lucreze. Insa…

 

premiul intai

 

Competitia in sala de clasa

In copilaria mea competitia era incurajata intr-o oarecare masura. Stiam ca voi primi un premiu daca voi avea o medie mare. La liceu nu mi-a mai pasat. La gimnaziu ma incurca intrebarea pe care mi-o punea mama: Si ceilalti ce note au luat? si ma gandeam ca unii au stiut mai mult decat mine. Acum pot sa vad limpede ca desi munceam mult, nu reuseam sa iau uneori mai mult de 8 sau 7, dar nimeni nu aprecia efortul meu pana la acel 8.

Copilul meu a studiat trei ani la o scoala din Franta. Nu a avut note maxime, era de inteles, studia in engleza si franceza si ii era greu. A avut multe note de 8 si 7 si cand am intrebat profesorii daca trebuie sa ne ingrijoreze aceste note s-au aratat nespus de mirati: acestea sunt niste note foarte, foarte bune!, au spus ei.

In sala mea de clasa nu le spun copiilor ca unul stie mai bine si altul nu prea. Da, ii compar in mintea mea. Incerc sa aflu mereu ce functioneaza pentru unul si nu pentru celalalt. E inevitabil sa nu ii compar.

Azi mai mult decat ieri

Ii incurajez insa pe elevii mei sa stie mai mult decat ieri, decat saptamana trecuta, decat acum trei luni. Sunt in competitie cu ei insisi. Si acest lucru e foarte important si il subliniez probabil in fiecare zi in diverse situatii.

  • Daca la inceputul anului unii nu citeau prea bine, i-am incurajat mereu sa citeasca si acasa, sa lectureze cu voce tare, sa exerseze mereu. Au facut progrese si le spun.
  • Acum spre sfarsitul anului scolar nu mai au nici ei rabdare. Unii scriu urat. Si atunci le dau paginile in urma si le arat cum au scris la inceput, cat de frumos era, cum reuseau sa scrie litere corecte, incadrate in spatiu. Imi dau dreptate si se straduiesc.
  • La matematica ii distreaza acum daca au o adunare cu trei sau patru termeni. Nu li se pare greu. le amintesc de inceputul anului scolar cand isi foloseau degetele pentru 7+3. Si ei rad si spun: Acum stim. Acum am invatat. Eu stiu si cat e 5×5!

Premiul intai cu coronita?

Da, premiul intai sau cum vrem noi sa il numim si coronita pentru toti elevii mei. Unii au inregistrat progrese mai mari, altii mai mici. II compar cu ceea ce zice programa ca trebuie sa stie. Toti s-au straduit, toti. Eu asa ii vad. Nu e vina lor ca unii invata mai repede si mai usor, iar altii au nevoie de timp si de exercitiu constant. Toti calculeaza, dar unii o fac in minte, altii inca mai misca degetele de la maini. Pe ei, miscatorii de degete, trebuie sa ii astept si sa ii incurajez si nu pot sa le spun la sfarsitul anului ca ei nu au depus destul efort pentru a calcula fara degete.

Mai am niste premii, unele personalizate. As putea sa le spun ca am vazut ca sunt straluciti la muzica, la mate, ca sunt buni cititori, ca stiu sa dea feedback ori ca se mobilizeaza foarte bine la prezentarea unui proiect. Ca sunt buni leaderi pentru echipa, ca stiu sa ajute la nevoie, ca deseneaza minunat, ca sunt buni detectivi de emotii. Ca scriu frumos, ca sunt maestri Lego ori ca sunt inventivi. Voi face acest lucru deoarece asa vor afla care e rostul lor, vor primi confirmarea ca si altceva din viata lor de scolar a contat in acest an, ca invatare inseamna ce stii sa faci cu tine si cu ceea ce stii, ca exista o multime de feluri de a fi priceput.

Ce conteaza cu adevarat?

Daca aveti elevi mai mici sau mai mari, priviti catre ei cu radarul de progres sau cu ingaduinta si zambet. Nu se poate sa nu fi facut progrese. Nu se poate. Sau… Stiu, veti spune ca unora nu le-a pasat, ca intr-adevar nu s-au preocupat si asa o fi. Asa o fi si nu ar fi corect sa ii puneti pe acelasi podium cu cei ce chiar au muncit. Asa o fi, dar probabil ca la aceia care chiar nu au muncit din diferite motive altceva nu a mers. Cauzele pot fi multiple, cu siguranta daca le treceti in revista veti identifica unde s-au oprit lucrurile si de ce. As zice ca pentru acestia exista totusi un premiu: vorba buna si incurajarea, o discutie la un suc si focus pe ceea ce e el, copilul, pe interesele lui. Nu stiu daca aceasta e solutia, trebuie probat. Stiu, exista copii pentru care invatarea nu e un punct de interes. Dati-le in dar o carte si o ciocolata sau o agenda si un stilou, zambiti-le si spuneti-le: Sa ne vedem cu bine in septembrie! Uneori nu conteaza premiul, ci daca cineva te-a vazut si stie ca ai fost acolo, in banca, tot anul scolar.

Te invit sa lasi un comentariu cu ideile tale. Cum e la clasa ta?

Alte articole pe blog: Diplome si premii, Sfarsit de an scolar.

Ema

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.