poveste

O poveste cu un cuib de vulturi

La varste mici copiii nu inteleg pericolele. Nu constientizeaza ce se poate intampla daca se dau huta pe bara care e mult prea sus si pare nesigura, daca isi imping in gluma colegul pe tobogan. Clasa mea de pregatitoare e la etajul doi, scarile sunt mereu motiv de cearta intre mine si copii. Un parinte a venit cu ideea ca trebuie sa fac ceva dramatic pentru ca elevii sa inteleaga pericolul. Mi-a trimis niste oua si o farfurie. Sa le sparg in fata lor si sa discutam despre accidente. Am spart ouale, nu si farfuria.

 

 

O poveste ca toate povestile

Dar cum sa sparg asa niste oua in fata copiilor? Aveam nevoie de un motiv. Am inventat o poveste. Le-am facut rapid un desen pe tabla si ei m-au urmarit curiosi intrebandu-ma de ce desenez un bloc, aaaa, ala e turn, nu e bloc, ce pasarea e aceea doamna? Si cand a fost gata am lipit acolo, langa desen, un ou intr-o punguta. In timpul povestii am spart doua dintre ele. Copiii au fost foarte surprinsi. Ai spart oul!

Iata povestea:

O vulturita si-a facut cuibul in varful unui turn. Era foarte sus, de acolo vedea bine in toate partile. A facut 3 oua din care urmau sa iasa puisori. Le-a clocit vulturoaica o perioada. Nici nu mai manca de grija lor. Toata ziua le mangaia cu ciocul, le aseza, le studia. Oare cand vor iesi puisorii?

Intr-o zi, coaja unui ou s-a crapat si primul pui a iesit. Ce fericita a vost vulturita! Avea un puisor. Acum trebuie sa ii astepte si pe ceilalti. Il hranea pe puisor cu viermisori. Dupa cateva zile, lihnita de foame, caci nu mancase prea bine in ultimul timp, s-a gandit sa il lase pe pui singur si sa se duca la vanatoare. Sa prinda ceva hrana adevarata.

Puiul, care crescuse marisor, a ramas singur in cuib. Ia te uita la fratii mei, se gandi el, nu au de gand sa iasa din ou. Ma joc putin cu ei. Ii rostogolesc pe aici, poate ii conving sa sparga coaja. Si tot rostogolind un ou, nu stiu cum s-a facut, ca oul a cazut din cuib. A cazut si s-a spart.

Cand s-a intors, vulturita a numarat puii, dar iata ca un ou lipsea. Unde poate fi. L-a cautat si l-a gasit tocmai la baza turnului, pe pamant, spart. Tare trista a mai fost.

A doua zi, iar a plecat vulturita sa prinda ceva de mancare. Puiul din cuib iar s-a jucat cu oul ramas si l-a impins afara din cuib. Oul a cazut si s-a spart. Foarte suparata a fost vulturita. Nu stia ce s-a intamplat, cum au cazut ouale din cuib. Dar s-a alinat, ii ramasese un pui.

O poveste te poate ajuta sa explici o situatie

I-am intrebat pe copii de ce cred ei ca le spun povestea aceasta. Unuia i-a venit ideea: Si noi ne impingem unii pe altii. Am pornit discutii, copiii au dat exemple de membri ai familiei care au cazut si si-au rupt o mana sau un picior si au stat cu ele in ghips si nu a fost placut.

Nu stiu cat de mult i-am impresionat. Nu stiu daca au inteles cu-adevarat ce inseamna pericole si accidente. Poate povestea mea nu a fost cea mai potrivita, poate a fost prea dramatica. A fost ca toate povestile clasice, de la Capra cu trei iezi pana la Scufita, cu dramatism, cu rau si bine, cu mame si pui.

Daca ai o solutie si niste idei pentru a explica pericolele pe intelesul copiilor, te invit sa scrii un comentariu.

Alte artcole care s-ar putea sa iti placa: Litera i la clasa pregatitoare, Numarul si cifra 1 la clasa pregatitoare

Ema

Please follow and like us:

3 thoughts on “O poveste cu un cuib de vulturi”

  1. Rămân la ideea că poveștile „dramatice” își aveau rostul lor în educație. Nu deschizi ușa, că nu e de glumă. Nu te joci cu focul…
    Îmi amintesc că aveam la grădiniță un diafilm cu un copil care se juca cu focul din sobă și a luat casa foc. N-am mai rezistat să văd finalul și am fugit plângând acasă. De ce…? Păi… și eu făceam la fel!! Focul din sobă era atracția mea preferată. Acasă am plâns că a murit copilul…
    M-a dus înapoi la grădi și, deși pentru ceilalți se terminase, mi-a arătat doamna finalul. Îl salvaseră pompierii. Nu și casa.
    Ai mei au crezut că sunt prea sensibilă. Eu însă îmi învățasem lecția.
    Copiii din ziua de azi… văd în jocuri că pici din turn, dar mai ai „trei vieți” și o iei de la capăt. Nu învață nimic. ba mai rău…
    Ar trebui să revenim la vechile povești, poate avem surprize. Plăcute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.