de ce nu citeste copilul meu

De ce nu citeste copilul meu? O alta perspectiva a cititului

De ce nu citesc copiii? De ce nu stau cu nasul in carti? De ce  nu citeste copilul meu? Sa nu ma intelegi gresit, sunt foarte multi copii care chiar citesc, stau cu nasul in carti, au bloguri pe care scriu, fac video pe YouTube cu cartile citite. Sunt foarte multi si e minunat. Insa exista si categoria copiilor care nu fac asta. Au o aversiune fata de carti, resping din start ideea de a lectura. De ce? Problema are doua abordari: cititul la scoala si cititul acasa. Unii copii citesc acasa sau oriunde, de placere, orice si oricand, merg la biblioteca, se bucura sa primeasca o carte. Altii nu sunt in zona aceasta si articolul meu e pentru ei. E mai ales pentru parintii lor care se simt coplesiti de faptul ca iata, al lor nu citeste, desi toti ceilalti copii citesc. Si e si pentru cadrele didactice care au o misiune cu cititul.

 

Cititul acasa

In mediul online circula o multime de indemnuri la lectura. Daca parintii citesc, asa vor face si copiii lor. Nope, nu e deloc asa. Exista multe cazuri in care aceasta regula, sa ii zicem, functioneaza. Insa exista si multe situatii in care parintii, cititori pasionati, avizi sa cumpere ultimul titlu aparut, cu biblioteci bine construite, nu reusesc sa ii determine pe copii sa puna mana pe o carte. Si e frustrant pentru ei sa vada ca in toate partile oamenii se lauda cu copiii lor cititori, iar ei, care respecta toti pasii, nu au aceleasi rezultate.

Ca o paranteza aici – Ai fost, ca parinte, in urmatoarele situatii? – Toti copiii din parc au scapat de pampers, al tau nu. Toti mananca bine si orice, al tau nu. Toti colegii de clasa sunt buni la mate, al tau nu. Toti inoata, al tau se teme de apa. Toti fac sport, al tau sta pe canapea. Si exemplele ar putea continua. Asa e si cu cititul: toti citesc, al tau nu. De ce?

In primul rand pentru ca cititul e o activitate individuala, subiectiva, personala. Asa cum sunt toate celelalte activitati: sportul, inotul, matematica, mancarea. Toti membrii familiei mananca brocoli si carne, cel mic nici sa nu auda. Daca toata lumea face asa, nu inseamna ca si al tau va face la fel ca ceilalti. Cititul e o abilitate care se cladeste si care vine din interior. E ca si cum ai cere tuturor copiilor sa fie foarte buni la muzica, la mate, la fizica, la istorie. Unii pot, altii nu. Unii sunt foarte buni la matematica, altii la desen. Unora nu le iese si mate si desen. Asa e si cu cititul.

In al doilea rand, pentru ca azi copiii nostri sunt diferiti de copiii care eram noi si pentru ei lucrurile au alte sensuri si in alte contexte. Iar cititul, ca si celelalte activitati, intra la acest capitol: al lucrurilor care trebuie sa se desfasoare intr-un anume fel. Vi s-a intamplat ca mergand in vizita copilul sa manance cu mare pofta si placere un anume aliment de care acasa se atinge? Sau la gradinita – acolo mananca, acasa nu. De ce? Pentru ca la altii e mai bun, la gramada e mai bun, impreuna cu altii e mai bun. Asa e si cu cititul si va explic mai jos de ce.

 

de ce nu citeste copilul meu

Cititul de placere, cititul ca trebuie

Mi-a fost greu sa accept ca cititul de placere nu e pentru toata lumea. Pentru mine cititul de placere se refera la beletristica si carti de psihologie. Pentru altii insa, se refera la carti de fizica, astronomie, gastronomie. Poate ca prea mult s-a legat lectura de beletristica. De faptul ca atunci cand citesti te poti pierde in lumi imaginare, fantastice, ca traiesti alaturi de personaje… Unii copii nu simt nevoia aceasta si nu functioneaza asa.

Daca citesti, vei sti mai multe. Da, e adevarat. Insa epoca aceasta a informatiei electronice, mult mai la indemana, mai usor de accesat, de gestionat, de prelucrat taie usor, usor gustul adancirii in literatura. Copiii sunt astazi extraordinar de selectivi si hotarati. Iau totul personal, se pune mult accent pe confortul propriu, pe instantaneu, pe imediat si acum. Iar statul cu nasul intr-o carte nu ofera aceste lucruri. Textul se lungeste, deci nu e nimic imediat. Lucrurile se lamuresc la final ori pe parcurs, asa ca nu e nimic instantaneu, aici si acum.

Cititul la scoala

In opinia mea, una dintre solutii la aceasta problema e cititul la scoala. Citutl cu voce tare, in fata colegilor ori alaturi de colegi, activitatile pe marginea unei carti. Pentru copiii care nu gasesc placerea lecturii, aceasta poate fi o rezolvare. O rezolvare din punctul de vedere al adultilor care nu mai stiu cum sa il determine pe cel mic sau pe cel mai mare sa patrunda in lumea cartilor.

Cititul la gramada e mai amuzant acum decat cititul singur, in camera ta. (Cand eram copil petreceam ore in sir cititnd si mancand mere. Terminam o carte intr-o zi. Nu existau pe vremea aceea cluburi de lectura, iar la scoala lectura era ceva rigid. Nici macar nu desenam textul.) Discutiile la gramada, in grupul de la scoala, sunt mai constructive decat cele cu parintii. Pentru unii copii cartile prind viata atunci cand cineva din afara le propune niste activitati pe marginea textului citit, cand cineva din exterior le pune intrebari. De ce?

Pentru ca, asa cum spune Oana Moraru in mai toate conferintele ei, copiii vad scoala ca pe un loc social, un loc unde sunt vazuti si recunoscuti, ei nu merg acolo sa invete, ci ca sa fie vazuti. In timpurile acestea, multor copii nu le mai e suficienta recunoasterea si aprecierea din familie. Ei trebuie sa se afirme social in grupul lor de copii, in fata altor adulti. E o nevoie pe care poate noi, cei din generatiile trecute nu o intelegem. Si atunci cititul, alaturi de multe alte activitati care sunt plicitisitoare acasa, sta pe piedestalul lui, la loc de cinste, doar la scoala. De aceea a citit copilul meu pe Harry Potter: pentru ca se vorbea in grupul de la scoala despre asta, iar ea nu era la curent.

Pe de alta parte, daca cititul la scoala poate fi o solutie, ar putea parea o solutie de forta. Copilul citeste pentru ca trebuie, pentru ca i se va pune nota, pentru ca i s-a dat de citit. Da, poate fi si o solutie de forta. Insa depinde de educatori, invatatori si profesori de gimnaziu si de liceu daca aceasta solutie ramane una in zona de forta sau trece in zona activitatilor utile, sociale, scolaresti, de placere, cu placere, active, de implicare, benevol.

Cititul si serios si amuzant

Gasiti pe blogul meu o multime de articole despre carti, recomandari de tot felul si destule idei de activitati de realizat cu copiii. Am dus, la scoala, lectura la alt nivel, am facut si lucruri serioase, cum e analiza de text, caracterizarea personajelor, povestirea, dar si unele amuzante, caraghioase, crazy. Dupa ce am citit o carte cu iepurasi, le-am comandat un tort cu iepurasi. Altadata i-am incurajat sa se deghizeze in personajele citite. Nu o sa va flutur in fata ochilor reguli care functioneaza la altii. Dar va indemn sa priviti altfel, cu intelegere si din alt unghi generatia aceasta de copii, nu doar in ceea ce priveste cititul, ci orice alta activitate.

Faceti sa fie amuzant. Amuzant nu in sensul ca te pufneste rasul la orice. Ci amuzant in directia unor activitati care sa ii prinda pe copii, sa nu fie plictisitoare, sa ii scoata din zona de confort si sa ii determine sa faca legaturi intre cunostinte. Pentru ca in urma oricarei acrti, fie ea de fictiune sau de non fictiune, ramai cu ceva. Insa ce faci cu acel ceva? Copiii de azi vor sa vada utilitatea lucrurilor. La ce imi trebuie sa stiu, la ce imi foloseste sa citesc? Iar raspunsurile de genul: Ca sa fii mai bun, ca sa stii mai multe, nu mai sunt de actualitate.

carti

Probabil daca esti parintele unui copil care nu citeste, vei spune ca nu poti astepta ca lucrurile sa se intample la scoala. Asa e. Poti avea iniviativa. Propune invatatoarei, spre exemplu, ca voi, parintii, sa cititi copiilor. Poate fi un inceput.

Ai si tu un copil care nu a citit, insa ati gasit solutii? Care au fost acestea? Ce a functionat in cazul vostru?

Alte articole cu si despre carti gasiti pe blog: Domnul Sconcs, Cum sa citesti altfel.

Ema

Please follow and like us:

1 thought on “De ce nu citeste copilul meu? O alta perspectiva a cititului”

  1. Si copilul meu se află tot in categoria celor care nu citesc.
    Totusi o metoda, zic eu, am gasit. Citim impreuna.
    Eu un capitol , el un capitol.
    Sau dacă e prea lung capitolul , un anumit nr. de pagini.
    Deocamdată e bine.
    Mai tarziu , …..Nu stiu.
    Mentionez ca e elev în clasa a VI.a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.