Ce emotie te scoate la tabla?

Profesori fericiti? Elevi fericiti? Cum e scoala noastra? Va propun sa cititi mai jos demersul pe care Andreea Puiu il realizeaza in cautarea fericirii la scoala.

Andreea Denisa Puiu este cadru didactic, membru al Centrului de cercetare si promovare a echitatii in educatie, doctorand Pedagogia fericirii, absolventa a Facultatii de Litere, organizator de workshopuri pentru copii, parinti, profesori despre creativitate, invatare accelerata, invatare prin miscare.

emotie

Cum arata fericirea la scoala din perspectiva profesorilor, elevilor si parintilor?  In momentul in care am inceputul doctoratul pe tema “Pedagogia fericirii” aceasta a fost intrebarea de capatai. Ca profesor imi doream sa cunosc si sa folosesc alaturi de copii unitatile de masura pentru fericirea experimentata in salile de clasa.

O clasa in care fericirea sa ni se citeasca pe chip si in care sa ne simtim “impreuna” – consideram ca este vital pentru copii si pentru mine. Dinamica unei clase poate naste o multitudine de elemente care sa oglindeasca starea in care se desfasoara invatarea si e bine sa ne intrebam daca formarea are loc sub o delicata blandete sau sub presiunea de aliniere la o fictiune care de fapt devine o capcana atat pentru elevi, cat si pentru profesori.

 

Ma gandesc tot timpul la profesori si la elevi atunci cand vorbesc despre fericirea la scoala intrucat acest circuit implica un echilibru. Putem vorbi in prezent de profesori fericiti in Romania si care sunt trasaturile acestora? Este predata fericirea sau este predata deznadejdea in clasele din tara noastra?

In literatura de specialitate este subliniata legatura dintre modele mentale ale profesorilor si starea elevilor. Asadar, sub ce emotie expun profesorii continuturile, avand in vedere faptul ca acestea ar fi fundamental sa entuziasmeze elevii si ii determine sa exploreze?  Ce emotii traverseaza elevii pe parcursul formarii lor si cum simt spatiul de actiune care le este oferit?

Emotie si intrebarile fericirii

Este esential sa raspundem la aceste intrebari ale fericirii care ne ajuta sa definim fericirea pe care o putem crea alaturi de elevi in scoala. Totodata este necesar sa conturam un model de fericire actual in scolile din Romania.

Potrivit cercetatorilor fericirii precum Martin Seligman ( Fericirea autentica)  si Ricard Matthieu (Fericirea), fericirea este o abilitate si ea poate fi dezvoltata. Mai mult, Howell (Copil fericit-adult fericit)  afirma: “Copilaria este un moment bun pentru a te asigura ca fericirea devine un obicei care dureaza.”

Ce obiceiuri ale fericirii pot fi create in sala de clasa? Cum incepem si cum incheiem orele de scoala? Ce ne pastreaza energia creatoare noua profesorilor si ce ii motiveaza pentru o invatare de calitate pe elevi? Ce ii determina pe parinti sa intre intr-un parteneriat activ cu scoala si sa simta ca aceasta este un mediu securizant pentru copii?

 

emotie

 

Scoala gazduieste visuri atat de diverse incat frumusetea acestora poate duce la o schimbare de paradigma in ceea ce priveste invatarea actuala, de la una dintr-un condei rigid si o oboseala generala la invatarea ca autoportret. Ce este important pentru elevii nostri? Ce ii ajuta sa se descopere, sa impartaseasca emotii si sa simta ca li se ofera incredere?

In ultimii ani de cercetare a fericirii la scoala am observat nevoia de a ii inspira pe elevi sa isi creeze propriul kit care sa ii sustina in momente solicitante emotional. Fiecare copil pune intr-o cutie obiecte care il ajuta sa depaseasca blocaje sau stari intens negative. Face designul unor stickere care sa ii dea curaj. Poate avea un partener de studiu cu care sa discute anumite obstacole intalnite in procesul de invatare ori poate inventa alte instrumente care sa ii poarte amprenta.

De fiecare data  copiii au nevoie de un limbaj al fericirii care sa ii orienteze spre gasirea unor solutii si nu spre negarea propriei puteri, au nevoie de profesori cu blandete cu care pot discuta temerile asupra modului in care lucreaza si de activitati in care pot impartasi cu parintii ceea ce au descoperit la scoala.

Totodata, au nevoie de zambet si joc. Am propus anul acesta “definirea spre zambet” a obiectelor din clasa. Tocmai pentru a arata ca suntem intr-un spatiu al identificarii de resurse, de simboluri care ne conduc spre scoaterea la lumina a capacitatii noastre de a transforma prin idee, cuvant, actiune.

Astfel,  banca a fost definita drept  album de soapte sau sotron de idei, tabla – playlist de noutati, acumulator de notite si ochi cu iris de cuvinte, cartea – ascutitoare de idei, pixul,  Harap albul clasei, caietul –  stilist sau magnet de intrebari, catedra –  loc de mixat idei si  lansator de hituri, caietul – gradina de incercari si fus de idei etc  Ce alte definitii ar inspira elevii spre incantarea propriei formari si perceperea spatiului de invatare drept semnificativ pentru dezvoltarea sa?

In acelasi timp, cum ii inspiram pe elevi sa isi imbunatateasca performantele si sa preia elemente de gandire flexibila? Varianta opusa integreaza un cadru de risipire a potentialului dupa cum expune Dweck: “In cadrul unui studiu facut pe elevi de clasa a VII-a, acestia ne-au vorbit despre eventuala lor reactie in cazul unui rateu scolar: o nota mica la o materie noua. Deloc surprinzator, cei cu mentalitate flexibila au spus ca ar invata mai mult pentru urmatorul test. Cei cu mentalitate rigida, pe de alta parte, au spus ca ar invata mai putin pentru urmatorul test. Daca tot nu esti capabil, de ce sa-ti mai pierzi timpul cu invatatul? Si, au concluzionat ei, s-ar gandi foarte serios sa copieze! Daca nu esti capabil, se gandeau ei, trebuie sa cauti alternative pentru a iesi invingator. Mai mult, in loc sa incerce sa traga invataminte din esecurile lor si sa le indrepte, toti aceia cu mentalitate rigida vor cauta doar sa-si reconsolideze respectul de sine. In acest sens, se pot compara cu oameni care sunt mult sub ei.”

Ce se intampla insa cand descoperim alaturi de elevii nostri un mod de a reveni la un punct de reglaj:  “Oamenii imi povestesc cum se surprind in chinurile mentalitatii rigide – pierzand o sansa de a invata, fiind etichetati dupa un esec sau descurajati in fata unui lucru ce necesita mult efort. Si cum adopta apoi mentalitatea flexibila – asigurandu-se ca accepta provocarea, ca invata din greseli si ca persevereaza in stradania lor. Dupa ce am descoperit cele doua mentalitati impreuna cu elevii mei, ei ma certau cand ma surprindeau gandind in termenii celei rigide.”?

Dam dovada de o mentalitate flexibila si privim noi, profesorii, predarea ca o modalitate de dezvoltare personala? “Predarea este un mod excelent de a invata; despre oameni si cum functioneaza ei; despre ceea ce predai; despre tine insuti; si despre viata. Profesorii cu mentalitate rigida se considera deseori ca produse finite. Rolul lor este pur si simplu sa-si impartaseasca cunostintele.[…] Exista presupunerea, a spus el, ca scolile au rolul de a imbogati cunostintele elevilor. Ei bine, de ce n-ar avea acelasi rol si pentru profesori?” defineste Dweck (Mindset).

Ne percepem drept arhitecti ai plasticitatii neuronale? Cozolino (Predarea prin atasament) mentioneaza “profesorii eficienti isi folosesc personalitatea, abilitatile interpersonale si metodele de instruire  pentru a crea medii fertile din punct de vedere fizic, intelectual si social, care stimuleaza plasticitatea neuronala, amplifica dezvoltarea creierului si optimizeaza invatarea. In termeni usor diferiti, educatorii sunt cercetatori in domeniul neurostiintelor, care desfasoara zilnic experimente privind neuroplasticitatea invatarii. Relatiile de sprijin, incurajatoare si pline de grija stimuleaza circuitele neuronale sa invete.” In completare afirma “profesorii le ofera un model emotional elevilor. Acest model le arata elevilor cum sa se simta bine in legatura cu ei insisi si cum sa faca fata emotiilor negative.

 

Care sunt sursele fericirii?

Toate aceste intrebari pot fi integrate sub umbrela generala: Care considerati ca sunt sursele fericirii la scoala pentru profesori si pentru elevi si cat de constienti suntem de acestea si de capacitatea noastra de a crea aceste surse?  Siegel (Creierul copilului tau) ne propune sa ii ajutam pe copii sa constientizeze “ca au capacitatea de a se opri si de a reflecta la starea lor de spirit. Atunci cand vor putea face acest lucru vor putea face alegeri care sa le asigure controlul asupra modului in care simt si reactioneaza la lumea lor” si vorbeste “despre fericirea si implinirea ce rezulta din a fi conectat la alte persoane – mentinandu-ti, in acelasi timp, o identitate unica.”

Cu siguranta raspunzand la aceste intrebari ne vom da seama daca ne asumam responsabilitatea pentru a crea fericirea la scoala si cum putem sa cream o punte intre “copilul fericit- adultul fericit-angajatul fericit” si nu ajungem la urmatoarele generatii sa ne intrebam precum  Steve Biddulph  “De ce sunt atatia adulti nefericiti?”

Tot acesta sustine ca este evident ca nu este realist sa luam in calcul o fericire continua si ca este vital pentru sanatatea emotionala a copiilor sa fie invatati sa inteleaga emotiile pe care le traverseaza si fie confortabil cu ele.  Cat de mult timp acordam in sala de clasa pentru confortul fata de propriile emotiile, in calitate de profesori si elevi? “Cum ii invatam pe copii sa fie confortabili cu furia, tristetea, frica?” este o  intrebare-cheie a lui Biddulph.

In fata atator emotii, reusim sa cream un design al lectiilor adresat si corpului? Atata timp cat “creierul adora miscarea”, una din legile lui Medina si cat invatarea multisenzoriala este un declansator de ancore pozitive in lucrul cu informatia, cum le oferim copiilor libertate de miscare?

Medina (Regulile creierului) atentioneaza: “Am creat medii de lucru extreme de stresante, desi un creier stresat este mult mai putin productiv decat unul nestresat.” Ne poate ajuta doar creativitatea de a elibera spatiul de marcatori de presiune asupra copiilor? Este sala de clasa un loc in care ne simtim bine ca profesori si ne reprezinta stilul? Scenariul propus de cercetator este utopic pentru salile actuale:     “Ce-ar fi daca, in timpul unei lectii, copiii n-ar sta in banci, ci ar merge pe benzi de alergat sau ar pedala pe biciclete stationare? Copiii ar putea studia engleza pedaland confortabil pe biciclete care sa aiba si pupitre. Si adultii ar putea face la fel, si anume sa scrie un e-mail mergand pe o banda cu o viteza de 2-4 km pe ora. Aceasta idee ar stimula cresterea cantitatii de oxigen si in acelasi timp ar oferi toate celelalte avantaje ale exercitiilor fizice periodice”?

Va invit sa raspundeti la intrebari despre fericirea la scoala intr-un chestionar pe care il puteti accesa AICI – Chestionar. Raspunsurile voastre ma ajuta la lucrarea mea de cercetare. Va multumesc.

Andreea

 

Daca vrei sa ne spui parerea ta, daca vrei sa ne anunti ca esti fericit sau nu la scoala si ce anume determina starea ta de spirit, lasa un comentariu.

Alte articole pe blog: Carti de parenting si pentru profesori, Cum risipim emotiile din prima zi.

Ema

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.