protejeaza imaginea copiilor

Protejeaza imaginea copiilor pe internet

De ce avem fiecare cel putin un cont pe retelele de socializare? Pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram, pe Pinterest? Ca sa fim vazuti. Ca sa fim acolo. Eu sunt acolo ca sa fiu acolo, sa ma laud uneori, da, sa stie lumea ce fac, sa vorbesc cu altii, sa ma informez, sa aflu noutati. Voi de ce sunteti acolo? Retelele de socializare, ne incurajeaza cat mai mult sa facem tot ce se poate, sa fim vazuti, sa legam prietenii, sa ducem vorba mai departe, sa tragem cu ochiul in ograda vecinului. Nu ne place cand altii se uita in ograda noastra, cand vine un inspector neanuntat, cand directorul trece si se uita prin clase. Dar unora le place sa fie in mediul online cu tot ce inseamna viata publica si privata, de la pozele facute la mare, cu toata familia in costum de baie, pana la pozele cu copiii lor, copiii altora, copiii lor langa copiii altora si tot asa.

protejeaza imaginea copiilor

 

O poza cu un copil vinde cel mai bine, nu-i asa?

De ce isi posteaza cadrele didactice poze cu elevii din clasa? Cu fiecare in parte si cu tot colectivul? Au nevoie de recunoastere? Isi doresc sa le valideze cineva munca? Si am mai auzit una: Daca veti canta frumos / veti scrie frumos, va pun pe Facebook sa va vada toata lumea. Insa … Una e sa pui o poza sau un video cu un cor de copii care canta si alta sa postezi poze din clasa, cu X sau cu Y decupand hartie, in spate zarindu-se chipurile altora. E o diferenta de nuanta.

Vorbiti la scoala despre siguranta in mediul online?

Adultii au nevoie de validare, orice ati zice. Asa cum si copiii au. Mamele trebuie sa se stie ca sunt mame bune, profesorii sunt profesori buni. Si cum sa faca asta daca nu prezentand mereu pe copiii lor. Uitati-va la paginile de socializare ale profesorilor din strainatate. Rareori veti gasi pe cate unii care au poze cu copii. Si daca au, sigur au acordul parintilor, deoarece in alte tari e pur si simplu interzis sa postezi asa fara acordul adultilor.

 

protejeaza imaginea copiilor

Ai acordul parintelui sa arati poza copilului sau? Dar pe al copilului?

Daca la inceput de an scolar, spre exemplu, ceri acordul parintilor de a posta poze cu copiii lor pe retelele de socializare si pe holurile scolii, pe siteul scolii si in campanii sau alte actiuni legate de scoala (concursuri, acordare de premii, activitati in parc), atunci da, foloseste-le. Dar cu masura! Nu trebuie sa stie internetul ca e ziua de nastere a unui copil din clasa. Nici ca azi s-a descurcat bine si a luat FB.

Dar pe copii i-ati intrebat? Cei mai mici vor fi imediat de acord. Ei au exemplul parintilor care posteaza tot in mediul online. Da, vor fi de acord. Daca aveti insa copii in varsta de 10-12 ani si mai mari, nu, nu cred ca veti mai primi acordul din partea lor. Pentru ca ei considera ca de la o anumita varsta e jenant ca altii sa le puna pozele peste tot. Nu cumva ii exploatam pe cei mici in acest fel?

 

protejeaza imaginea copiilor

Orice informatie pusa pe internet ramane acolo pentru totdeauna. Protejeaza imaginea copiilor

Chiar daca ai un grup doar cu parintii din clasa ta ori un cont pe clouding unde iti tii pozele personale, sa stii ca de fapt nu sunt nicaieri in siguranta. Cu niste programe bune, oricine le poate gasi. Recunoasterea faciala in mediul online a evoluat mult. Si daca le gaseste, ce?, vei intreba.

Cum sa folosesti pozele din clasa ta

  • Cere acordul scris al directorului scolii, al colegilor.
  • Cere acordul scris al parintilor si pe cel al copiilor.
  • Fotografiaza activitati, nu copii.
  • Fotografiaza procesul, nu copiii aliniati.
  • Nu posta fotografii care sa ii rusineze pe copii, acum sau mai tarziu.
  • Foloseste cu masura pozele in care apar chipuri de copii.
  • Fotografiaza copiii in grup.
  • Poti face fotografii de grup in care sa nu li se vada clar fetele – fie stau intorsi, in profil, in grup lucrand la ceva, de deasupra sa li se vada doar mainile, din lateral sa li se vada doar manile si o parte din corp, dar nu fata.
  • Nu scrie datele lor personale.
  • Nu da tag parintilor lui, prietenilor, familiei sale.
  • Daca totusi fotografiezi un singur copil, ai grija ca in spate sa nu se vada si altii.
  • Nu vom crede neaparat ca esti un profesor bun daca te vedem langa un copil cu coronita si flori in mana. Fotografiaza ceva relevant pentru munca ta de dascal.
  • Discuta cu parintii copiilor si cu colegii despre cum se protejeaza imaginea copiilor pe interent.

 

Daca ai sugestii, sfaturi, pareri, lasa un comentariu. Esti de acord cu articolul meu?

Alte articole pe blog: Planificarea integrata, Aplicatii de scris povesti online.

Ema

Please follow and like us:

5 thoughts on “Protejeaza imaginea copiilor pe internet”

  1. Dragă Ema,
    Subiectul pe care l-ai abordat e foarte actual și sensibil. Eu sunt învățătoare într-un oraș mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea și școlile se luptă între ele pentru a atrage copiii și părinții, luptă ce se duce cel mai mult în mediul online, pe rețelele de socializare. Învățătoarele postează fotografii cu copii, cele mai multe cu acordul scris al părinților (nicidecum al copiilor) și primesc sute de like-uri (ca și fotografiile cu căței, aș zice…). Inclusiv directorul școlii încurajează asta, dând exemple de învățătoare de excepție, având drept dovadă postările despre care vorbeam. Nu postezi online, nu exiști.
    Așadar, sfaturile tale despre cum poți să faci asta și să-ți păstrezi integritatea sunt mai mult decât binevenite. Mulțumesc și mult succes pe mai departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.